DipList

Avem plăcerea să vă prezentăm o aplicație deosebită, cu ajutorul căreia tipăritul diplomelor școlare va deveni floare la ureche. De asemenea, datorită metodei automatizate de tipărire, diplomele eliberate de școala dumneavoastră vor avea un aspect unitar, profesional.

De ce am nevoie de DipList?

În afara aspectului excelent al diplomelor listate, foarte important este și sporul de viteză obținut prin utilizarea unui program specializat. Deși se pot utiliza metode alternative, cum ar fi crearea unui document în Word sau într-un alt editor de texte, în care se scriu informațiile de pe diplome, această metodă necesită foarte mult timp până la aranjarea textului, astfel încât să se încadreze în rubricile de pe diplomă; de asemenea, nu există niciun spor de viteză, pentru că informațiile trebuie introduse pe fiecare diplomă în parte, atât pentru cotor, cât și pentru diploma propriu-zisă. De asemenea, apar diferențe de la un top de diplome la altul, care impun rearanjarea textului pe pagină. În plus, unele denumiri de profiluri sau competențe profesionale sunt foarte lungi, determinând textul să nu se mai încadreze în spațiul alocat, iar acest lucru necesită modificarea dimensiunii caracterelor, o nouă serie de teste până la încadrarea în pagină, care consumă timp și hârtie.

Aplicația DipList rezolvă toate aceste probleme, oferind o soluție rapidă și ușor de folosit pentru listarea diplomelor. Utilizând DipList, beneficiați de:

  • completarea rapidă a diplomelor, deoarece veți introduce o singură dată informațiile pentru o anumită clasă din școala, iar acestea vor fi preluate pe toate diplomele elevilor din clasa respectivă;
  • nomenclatoare personalizate cu materiile de examen, care vor putea fi alese rapid dintr-o listă, fără să fie nevoie să le scrieți pentru fiecare diplomă;
  • redimensionare automată a textului pentru a se încadra în rubricile de pe diplomă. În acest mod, chiar și denumirile foarte lungi de la competențele profesionale se vor încadra perfect în rubrica alocată;
  • adaptare rapidă la diferențele de tipărire dintre diverse topuri de diplome, fiind suficient să modificați marginea din stânga și de sus a paginii pentru ca toate câmpurile să se încadreze perfect pe diplomă
  • completare automată a foilor matricole pentru toți elevii dintr-o anumită clasă, timpul necesar completării acestora fiind minim
  • calcul automat al mediilor la exemente și al mediilor generale din foaia matricolă, oferind pe de o parte viteză, iar pe de altă parte un mecanism suplimentar de verificare;
  • examinarea diplomelor înainte de tipărire, minimizând astfel riscul apariției erorilor.

Programul este folosit de mai bine de 12 ani în peste 200 de licee și școli generale din România, fidelitatea clienților noștri fiind un indiciu în plus despre calitatea aplicației.

Încă nu te-am convins? Încearcă-l acum, GRATIS!

Puteți descărca aplicația și să o instalați pe calculatorul dumneavoastră, fără nicio obligație sau cost suplimentar. Programul este pe deplin funcțional și puteți vedea cât de repede se introduc datele în aplicație, singura funcție dezactivată fiind cea de tipărire.